Poezia ca act de insurgenta | Ioana Diaconescu

Asemenea trubadurilor medievali – pe care atit i-a iubit si continuat in poemele si in muzica sa – si-a purtat demn crezul si harul in pieptul despuiat, infruntind cu miinile goale si sufletul plin un regim opresiv ce nu i-a putut veni de hac. Era insa cit pe ce sa o faca dupa plecarea lui din aceasta lume cind, insidios si perfid cum ii e obiceiul, hidra si-a intins unul din capetele hide, umbrind neintemeiat o viata rastignita pe crucea libertatii. Nu a fost de ajuns ca i s-a harazit o moarte brutala si stupida, ci a mai trebuit sa indure si numeroase semne de intrebare si netrebnice indoieli, susoteli cu aer conspirativ si presupuse revelatii, ba chiar si din partea unor declarati prieteni si admiratori, ai unora pe care ii ajutase sa iasa din anonimat si ii binecuvintase cu prezenta si cuvintele sale ce strabateau platose si tesuturi pina la salasul ultim, acolo unde pilpiie sufletul. Si unde Cezar Ivanescu isi punea amprenta inegalabila asupra celor care i se intimplau pe aproape.Iata un motiv in plus pentru care documentele din arhiva CNSAS, selectate si comentate de Ioana Diaconescu, sunt atit de pretioase. Lumina cruda pe care o arunca asupra existentei unui om urmarit si persecutat intreaga viata vine sa stearga orice bruma de indoiala posibila privind verticalitatea si integritatea unui spirit neindurator cu mediocritatea, rautatea, inconsistenta si arbitrariul unei societati strimbe.