Nea Ion | Gabriel Costan

O piesa atipica!La inceputul lecturii pare usoara, simpla, uneori previzibila, usor de urmarit, fapt intalnit mai rar in peisajul scriiturii dramatice actuale.Pare. Si totusi nu. Nu, pentru ca am citit-o dintr-o suflare. Exista un anume subtext in firescul faptelor care se succed treptat in dezvaluirea vremii noastre de azi pe care o cunoastem bine, dar pe care o traim rau… si cu care ne-am obisnuit.Ion nu se poate obisnui. Ion e personajul principal, eroul piesei, cum se spune in teatru, dar nu eroul care cere statuie. El vrea doar normalitatea intr-o lume care nu mai e de mult normala; vrea cu obstinatie, cu argumente, nu-si pierde rabdarea, nici umorul si nici credinta. Vrea oare ceva ce nu se mai poate?Exista un fior patetic in finalul piesei care ne-ar putea face sa ne amintim ca binele nu este doar un cuvant pe care il arunci cand si daca mai spui „buna ziua”. Binele e un concept.„Nea Ion" este o piesa despre Bine.Sanda Manu