Frații Karamazov. Ediția a II-a

#html-body [data-pb-style=IKO77I6]{justify-content:flex-start;display:flex;flex-direction:column;background-position:left top;background-size:cover;background-repeat:no-repeat;background-attachment:scroll}Frații Karamazov, ultimul și cel mai complex roman al lui Dostoievski și în același timp o chintesență a experienței sale de viață, este povestea a patru frați și a unui paricid. Fiecare dintre cei patru întruchipează o ipostază fundamentală a individului: Dmitri, cel mai în vârstă, reprezintă senzualitatea pătimașă; Ivan este intelectualul, rațiunea; Aleksei (Alioșa), protagonistul romanului, e un simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu; iar Smerdeakov, cel de-al patrulea fiu, nelegitim, este slujitorul tatălui său și dedicat sofismului, ceea ce îl va duce în final la sinucidere. Moartea neașteptată a tatălui, moșierul Feodor Pavlovici Karamazov ─ zgârcit, amoral, desfrânat ─  aruncă suspiciuni asupra tuturor celor patru frați, deoarece fiecare dintre ei are motive întemeiate pentru a-i dori dispariția, și dă naștere la numeroase teorii, culminând cu un proces. În cele din urmă, soarta se dovedește potrivnică și forțele destinului îi doboară pe Karamazovi, în viețile lor împletindu-se tragedia, spaimele, atrocitățile, ura și obsesiile. E un prilej pentru scriitor de a-și enunța convingerea că răul trebuie întotdeauna pedepsit, iar pedeapsa este de două feluri: legală și morală (cea pe care individul și-o dă singur și care începe ca o revoltă a părții sale bune). De altfel, întregul roman este o meditație filozofică asupra întrebărilor fundamentale ale umanității: existența lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura vinei.   „Romanele lui Dostoievski sunt vârtejuri clocotitoare, furtuni de nisip dezlănțuite. Se vede limpede, de la bun început, că este cel mai mare scriitor care s-a născut vreodată.” VIRGINIA WOOLF  „Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ce învăța.” FRIEDRICH NIETZSCHE „Frații Karamazov […] m-a marcat profund. Dostoievski a creat câteva scene de neuitat. O poți numi «nebunie», dar tocmai în aceasta s-ar putea ascunde secretul geniului său.” JAMES JOYCE „[…] prima și cea mai valoroasă dramă teologică a secolului său, egală cu tot ce a dat mai bun literatura rusă.” T.S. ELIOT