'57 - Tristii | Cristiana-Carmen Petrescu

Iar am fost fericiti... eu... cu el... si muzica, fireste... poate mai fericiti pentru ca „trecusera atatea peste noi... ne tabaciseram“... nu mai eram chiar copilandri. Ne mai izmeneam noi cateodata, ne mai alintam, ne mai strambam... dar... altfel ne tineam trupul... altfel paseam... alta ne era „catatura“... iar vorba... ne maturizasem. Ochii ne ostenisera putin, nu mai erau la fel de stralucitori de nerabdare... Doamne, cine-a mai trait o astfel de minune? Cine? Sa vina aici in fata mea si sa-mi spuna!... poate s-or mai gasi. Dar n-au curajul nebunului pe care l-am avut eu in clipa... si care nu m-a parasit nici acum... n-au nici curajul nici vorbele mele... ce importanta mai are „acum“?... amintiri... regrete... si viceversa... tarziu... acu-i tarziu... prea tarziu... in asta viata... „Alea iacta est“... sortii au decis si-au hotarit de mult de tot... acum... in „acum“-ul de-acum... totu-i trist... totu-i in van.